Mistreţii au distrus culturile oamenilor, iau autoritățiile spun că nu sunt bani să îi despăgubească

0
276

Porcii mistreţi au distrus culturile multor oameni din zona de Nord a județului nostru care au terenuri în vecinătatea fondurilor de vânătoare. Autorităţile au făcut comisii peste comisii şi, în final, tot nu i-au despăgubit. Potrivit acestora statul nu îşi poate permite să plătească toate daunele. Problema animalelor sălbatice care distrug culturile oamenilor a fost pusă în ultimele şedinţe a Colegiului prefectural dar și în alte întâlniri ale autorităților județene care au tot încercat să găsească diferite soluții pentru aceste probleme care se par că încă sunt departe de a se termina. Aceiaşi reprezentanți de instituții publice din Olt susțin că de cele mai multe ori oamenii anunţă autorităţile prea târziu şi nu se mai poate face nimic din moment ce legea prevede că pot fi despăgubiţi doar dacă sesizează imediat cele întâmplate.