Peste 60 de patroni din Olt, sancţionaţi pe Legea 500

0
228

Peste 60 de angajatori din Olt au fost sancţionaţi de inspectorii de muncă, de la începutul anului, pentru netransmiterea în termenul legal a Registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (REVISAL) sau completarea cu date eronate sau incomplete a acestuia.

Potrivit Legii 500/2011, fiecare angajator din judeţul Olt are obligaţia de a înfiinţa şi transmite REVISAL-ul la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi de a-l prezenta organelor de control, la solicitarea acestora. De la începutul anului, inspectorii de muncă au identificat zeci de cazuri în care angajatorii nu aveau întocmit sau transmis REVISAL-ul. „De la începutul anului, 64 de angajatori nu au respectat această prevedere legală, referitoare la transmiterea în termenele legale a contractelor de muncă fiind aplicată o amendă în valoare de 50 milioane de lei vechi şi 63 de avertismente  întrucât angajatorii erau la prima abatere de acest gen. Totodată, au fost dispuse nu mai puţin de 185 de măsuri de remediere ca urmare a neconformităţilor constatate”, a declarat  Bogdan Ţucă, purtătorul de cuvânt al ITM Olt. Practic, toţi angajatorii care nu au transmis sau nu au încheiat contracte la termenele prevăzute de actele normative au fost sancţionaţi. Cea mai mare amendă pe care o riscă administratorii sau angajatorii pentru netransmiterea Registrului general de evidenţă a salariaţilor este amenda în valoare de 10.000 de lei, pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea completă a informaţiilor la ITM, în ziua anterioară începerii activităţii. Reprezentanții ITM Olt au adăugat că sunt situaţii în care angajatorii invocă faptul că au încheiat contracte de muncă anterior începerii activităţii, dar au omis să le înregistreze în REVISAL, sperând astfel că vor scăpa de sancţiuni. Trebuie precizat faptul că, în total, în 2014, 2015 și 2016, nu mai puţin de 326 angajatori au fost sancţionaţi contravenţional, din care nouă amenzi în cuantum de 74.500 lei şi 317 avertismente.

Ilie Bîzoi