Primăria Potcoava angajează medic stomatolog

0
215

Primăria oraşului Potcoava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante, de medic stomatolog – cabinet şcolar. Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă studii universitare absolvite în specialitatea medic stomatolog şi certificat de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 29 august, iar interviul pe 31 august 2017. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului (data afişării anunţului 31 iulie 2017).  Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul  Primăriei oraşului Potcoava, telefon 0249/462.355.

Ilie Bîzoi