De săptămâna viitoare începe calvarul șoferilor

0
487

Podul Olt intră din nou în reparații și așa cum este specific oltenilor pe caniculă șoferii vor fi nevoiți să stea minute bune în coloană pentru a traversa celebrul pod peste Olt. Autoritățile locale nu cunosc deocamdată data exactă când vor începe aceste lucrări dar este cert că până la sfârșitul acestei luni vor fi demarat lucrările de reparații, lucrări care vor dura cel puțin 20 de zile.

Ultimele lucrări de consolidare sau mai bine zis de… cârpire a podului au avut loc în martie. Drumarii au fost nevoiți să găsească soluții la o fisură apărută în carosabil încă anul trecut și care, pentru că nu s-au făcut reparații, luase proporții de crater. Peste crater a fost fixată o placă de metal. Acum au mai apărut alte două asemenea cratere care și ele au fost acoperite cu plăci de metal. Pentru acestea se caută acum soluții care să vină în ajutorul drumarilor dar și al șoferilor ce tranzitează podul, soluții care par să nu mai apară. Până una alta nervii șoferilor vor fi întinși la maxim în aceast sfârșit de lună dar și mai bine de jumătate din luna care urmează să vină. Podul peste râul Olt de la Slatina este primul pod de fier amenajat peste un râu intern românesc, fiind construit între 1888-1891. De atunci şi până în prezent nu au mai fost efectuate niciun fel de reparaţii capitale.