Comercianţi de textile, amendaţi de Protecţia Consumatorilor

0
340

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au depistat recent nereguli cu toptanul la operatorii economici care comercializează produse textile în pieţe şi târguri.

Practic, din cei 33 de operatori economici verificaţi, la 27 dintre aceştia s-au constatat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. „Deficienţele constatate se referă la neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii societății și neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară” a precizat Angelica Filotie, comisarul şef adjunct al CJPC Olt. Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.800 de lei şi cinci avertismente şi au dispus măsuri de remediere a neconformităţilor.  Trebuie spus că, în goana după profit, unii comercianţi utilizează metode mai puţin corecte sau chiar ilegale pentru a-şi atrage clienţii, în activităţile legate de promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs, încălcând legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Dacă nu vreţi să cădeţi pradă unor asemenea practici, comisarii din cadrul CJPC Olt vin cu o serie de recomandări: primul lucru pe care consumatorul trebuie să-l facă este să achiziţioneze produse textile numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în caz de reclamaţie. De asemenea, se recomandă o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute. Pe eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, adică denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecarei fibre. În cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordine: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

Ilie Bîzoi