Temperaturi insuportabile la Spitalul Județean de Urgență Slatina

0
286

Pacienții mor de cald în cel mai mare spital din județ. Cele mai multe saloane din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina nu sunt echipate cu aer condiționat.

Am intrat la întâmplare în câteva saloare pentru a vedea cum suportă pacineții căldura. Prima a fost secția de ginecologie. De la intrare am simțit un miros neplăcut și o căldură apăsătoare. Pe coridoare nu era niciun pacient. Am intrat într-un salon care avea ușa deschisă. Aici sunt internate cinci femei. Toate ședeau întinse pe pat și discutau. Le-am întrebat doar cum suportă căldura din salon și ce fac ca să se răcorească. S-au grăbit să răspundă toate odată.

„Am fost și m-am stropit cu apă rece… parcă e altă viață”.

„Credeți că avem multe alegeri? Umblăm cu prosopul la gât toată ziua și cu caietul să ne facem răcoare. Deschidem balconul și ușa să se formeze curent, dar tot e cald. E o înăbușeală insuportabilă”, s-au plâns femeile.

Ne-au mai spus că s-au plâns medicului și asistentelor medicale că este prea cald și că nu rezistă, aceștia însă le-au răspuns că dacă vor confort să-și aducă ventilator de acasă.

„Au spus să ne aducem de acasă ventilator sau să ne cumpărăm, că ei nu pot face nimic”, a mărturisit una dintre paciente.

Instalația electrică este de vină”

Reprezentanții unității medicale din Slatina spun că au aflat de existența acestei probleme, dar nu pot face nimic pentru a remedia situația. Cadrele medicale mi-ai adus la cunoștință această situație. Știm că este nevoie de aceste aparate de aer condiționat, însă nu putem face nimic în acest sens.  Instalația electrică a clădirilor spitalului este una de aproape 50 de ani , nu mai suportă noi consumatori și din această cauză este imposibilă montarea apratelor de aer condiționata declarat Elena Vișan, directorul unității medicale din Slatina.

Oare dacă cei din conducerea spitalului nu pot face nimic pentru remedierea acestei probleme, cine este în măsură să facă acest lucru? Eventual, pacienții vor fi informați să vină și cu aer condiționat de acasă, nu doar cu medicamente.