Un nou târg de adopții canine la Slatina

0
117

Slatinenii sunt invitaţi sâmbătă, 01 Iulie 2017, la sediul Adăpostului Sărăcești, unde Primăria Slatina, prin Serviciul public de gestionare a câinilor fără stăpân, va organiza un târg de adopţii canine.

Cei care doresc să adopte un câine sunt așteptațu la Adăpostul Sărăcești, situat pe strada Prunilor, nr.8 (fostul poligon). Târgul va avea programul între orele 10:00 – 14:00, iar în cazul în care în ziua târgului, până la ora 10:00, timpul este nefavorabil, acesta se anulează urmând a se reprograma.

Persoanele fizice pot adopta un patruped în următoarele condiții: vârstă peste 18 ani; dovada domiciliului unde va fi îngrijit câinele; copie BI/CI; dovada venit (adeverință salariat/ extras cont/talon de pensie). Adopția de către ONG-uri și alte persoane juridice se poate face în următoarele condiții: dovada spațiului cazare  (contract de închiriere sau contract de comodat a spațiului, act propietate, Copie CUI, Delegație, Ștampilă.

În vederea adopției, Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpan va urmări următoarele aspect: să sterilizeze și să deparaziteze intern câinele, să  identifice câinele și să centralizeze datele proprietarului și să vaccineze antirabic câinele și să aducă la cunoștința proprietarului obligativitatea vaccinării anuale. Toate procedurile efectuate de Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în vederea adopției , sunt gratuite : sterilizare, microcipare, deparazitare, vaccin antirabic, carnet de sănătate, introducere în RECS. Persoanele care nu au cum să facă dovada veniturilor nu pot adopta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here