APM Olt, contract de finanţare în valoare de 55 miliarde de lei

0
368

Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt şi reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) au semnat marţi (n.r 27 iunie 2017) contractul de finanţare a proiectului „Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii prin implementarea planului de management al Ariei naturale protejate Valea Oltului Inferior”, în valoare de peste 5,5 milioane lei (adică nu mai puţin de 55 de miliarde de lei vechi), partea de cofinanţare fiind de  5.000 lei.

Potrivit directorului executiv al APM Olt, Dorel Şteomlega, proiectul depus de agenţie va fi implementat pe durata a trei ani, în perioada 1 iulie 2017- 30 iunie 2020. „Proiectul presupune creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii, pe Valea Oltului Inferior, pentru tot ceea ce înseamnă plante, păsări, animale”, a declarat, pentru Gazeta Oltului, directorul executiv al APM Olt. Acesta însă nu este singurul proiect pe care APM Olt l-a depus la MFE. Pe lângă acest proiect, instituţia a mai depus alte trei proiecte care au şanse mari să fie declarate eligibile. Este vorba despre: „Asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor, în contextul dezvoltării durabile a comunităţilor locale, prin implementarea planului de management al Sitului Natura 2000 «Nisipurile de la Dăbuleni»”, cu un buget de peste 5,2 milioane lei, iar parte de cofinanţare este de doar 5.000 lei; „Menţinerea stării de conservare favorabilă a speciilor pentru care a fost declarat Situl Natura 2000 «Râul Olt, între Mărunţei şi Turnu Măgurele», în contextul dezvoltării durabile a comunităţilor locale ce se găsesc pe teritoriul judeţului Olt”, al cărui buget este de peste 6,2 milioane, iar partea de cofinanţare este de doar 5.000 lei; „Planificarea şi implementarea unui management proactiv, prin realizarea planului de management al Ariei naturale protejate Dăbuleni-Potelu”, cu un buget de peste 2,7 milioane lei, aici neexistând parte de cofinanţare. În vederea implementării acestor proiecte, APM Olt a încheiat parteneriate cu două ONG-uri, Asociaţia pentru o Românie Deschisă şi Grupul pentru Promovarea Tineretului Oltenia.

Ilie Bîzoi