Fostul subprefect de Olt nu primeşte primă de instalare

0
443

Ionuţ Cotarcea, fostul subprefect al județului Olt, nu va primi primă de instalare pe funcţie, decizia aparținând magistraţilor Tribunalului Olt. După instalarea în funcția de subprefect al județului Olt,  la sfârșitul lunii octombrie 2016, Ionuț Cotarcea a acuzat Instituția Prefectului de Olt că refuză să respecte prevederile legale privind acordarea primei de instalare. Cotarcea trebuia să primească circa 25.000 lei, pentru că nu deținea locuință pe raza municipiului Slatina, fapt pentru care a acționat în instanță Prefectura Olt. Magistrații Tribunalului Olt au respins ca neîntemeiată cererea acestuia, însă decizia nu este definitivă. În prezent, Ionuț Cotarcea ocupă  funcția de director în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, locul acestuia în funcția de subprefect al județului Olt fiind luată de Radu Ioniță.