Comercianţi de suplimente alimentare din Olt, amendaţi de Protecţia Consumatorilor

0
236

Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protectia Consumatorului Olt au desfăşurat recent o acţiune de verificare a modului de respectare a prevederilor legale privind modul de comercializare, prezentare şi publicitate a suplimentelor alimentare.

Controlul tematic s-a desfăşurat în reţeaua de distribuţie şi comercializare şi s-au urmărit în principal calitatea produselor comercializate, existenţa documentelor de provenienţă, starea ambalajelor, încadrarea în cantitatea netă declarată, prezentă în suplimentele alimentare de alte ingrediente sau aditivi decât cei admişi de legislaţia în vigoare şi parametrii de calitate prevăzuţi de actele normative în vigoare şi a celor declaraţi de producători. Au fost controlaţi un numar de 10 operatori economici, iar  la 8 dintre aceştia s-au constatat deficienţe de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Potrivit şefului CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, abaterile constatate se referă la neafişarea la loc vizibil a orarului de funcţionare şi a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară şi neafişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. Pentru deficienţele constatate comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 6.000 lei şi cinci avertismente. Cu  această ocazie comisarii CJPC Olt vin cu o serie de recomandări privind achiziţionare suplimentelor alimentare. În primul rând cumpărătorii trebuie să se informeze înainte de achiziţionarea suplimentelor alimentare cu privire la efectele acestora asupra organismului şi să refuze produsele care nu sunt comercializate în ambalajul original. „Refuzaţi produsele care sunt prezentate într-un ambalaj necorespunzător şi care nu asigură integritatea produsului, precum şi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare sau care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depăşită. La cumpararea suplimentelor alimentare, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs. Nu în ultimul rând, nu cumpăraţi suplimente alimentare din locuri neautorizate”, a precizat comisarul şef adjunct Angelica Filotie.

Ilie Bîzoi