Plaja Olt deschisă de 1 iunie

0
491

Slătinenii care vor să petreacă ziua de 1 Iunie la soare şi în apă sunt așteptați la Plaja Olt. Autoritățile locale au deschis sezonul estival din acest an, fiind pregătite nu mai puțin de 330 de şezlonguri şi peste 150 de umbreluţe.

Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt”  a fost deschis după ce autorităţile s-au asigurat că nu există probleme privind calitatea apei din piscină.  „În ceea ce privește calitatea apei din piscină, slătinenii pot sta liniștiți. Rezultatul de analiză a apei de la DSP a arătat că nu există nicio problemă în acest sens. Plaja arată foarte bine și îi așteptăm pe cât  mai mulți slătineni să se bucure de aceste prime zile de vară”, a declarat primarul municipiului Slatina, Emil Moţ.

Prețul pentru cei care vor să meragă astăzi la Plaja Olt este de 10 lei pe zi, pentru adulţi şi 7 lei pe zi, pentru copiii mai mici de 14 ani. Vă prezentăm mai jos întreaga listă cu tarife:

Plaja amenajată pe malul râului Olt, la intrarea în municipiu dinspre Craiova, a fost modernizată cu fonduri europene, în cadrul proiectului „Amenajare club nautic şi de agrement Plaja Olt”, cu o valoare totală de 34.264.953 lei. Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”. Prin acest proiect, au fost amenajate numeroase facilități pentru locuitorii din această zonă: debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele, terenuri de sport pentru minigolf, beach-volei, spaţii pentru fitness şi SPA, teren pentru fotbal, baschet, volei și handbal, tribune, teren de tenis, pistă biciclete şi role, vestiare, grupuri sanitare și aproximativ 150 de locuri de parcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here