Șicanele din sistemul sanitar continuă la Olt

Medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina sunt dezamăgiți de modul în care sunt tratați pacienții în cabinetele de familie. Aceștia îi acuză pe medicii de familie că nu fac mai nimic dar iau bani de pe urma pacienţilor înscrişi pe liste.

0
332

Medicii de familie ar trebui să trateze pacienţii cu tratament la domiciliu şi să nu-i trimită în spitale pe cei cu afecţiuni minore. Prin modificarea legii sănătăţii s-a dorit o mai bună funcţionare a sistemului sanitar, reducerea numărului de pacienţi care se internează în spitale, mai puţine servicii medicale gratuite, analize odată la trei ani pentru pacienţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani, iar lista poate continua. Din nefericire multe dintre aceste prevederi au rămas doar pe hârtie, medicii de familie fac în contonuare tot de îi taie capul. Noua lege a fost modificată, şi teoretic, ar fi trebui pusă în aplicare, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Spunem acest lucru deoarece la cum merg lucrurile în sănătate, este greu de crezut că va fi şi pusă în aplicare. De aceeaşi părere sunt și medicii de la SJU Slatina care consideră că va fi dificil acest lucru deoarece deocamdată nu se ştie care va fi forma finală a acestui program. În opinia medicilor din unitățile medicale aflate în județul nostru responsabili pentru reducerea internărilor în spitale sunt medicii de familie care nu ar trebui să mai elibereze aşa uşor trimiteri. „Medicina primară nu face nimic. Ei ce fac… doar dau nişte reţete şi trimitere. Ei nu ar trebuie să mai elibereze aşa uşor trimiteri în spitale ci să-i consulte pe pacienţi şi să le dea tratament pentru a se trata acasă. Doar aşa va fi redus numărul internărilor în spitale. Şi nu vreau să mai vorbesc despre faptul că au pacienţi înscrişi pe liste, pacienţi pe care nici nu i-au văzut, dar de pe urma cărora i-au bani. Este absurd să nu găsim o cale de comunicare între noi”, susține un medic care din cadrul SJU Slatina, care nu a dorit să-i dezvăluim identitatea. În concluzie va fi greu ca sistemul să fie pus la punct, în primul rând datorită medicilor de familie care se implică destul de puțin, sau chiar deloc atunci când vine vorba să-și informeze pacienții.