Ziua Comunei Crâmpoia – a VI-a ediţie

0
100

Desfăşurată sub genericul „Flori de cântec românesc”, sărbătoarea anuală a crâmpoienilor, aflată la a VI-a ediţie, a reunit pe stadionul din localitate „toată floarea cea vestită” a comunei, la care s-au adăugat numeroşi oaspeţi din comunele învecinate, din Slatina şi chiar de la… Bucureşti. A fost Ziua Comunei Crâmpoia, care a coincis cu sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sub un cer senin, cu soare, cei prezenţi au putut să se răsfeţe cu tot ce le-au oferit micii negustori de ocazie, începând cu nelipsiţii mici, să se dea pe tobogane, în tiribombă, dar mai ales au putut să asiste la un spectacol de excepţie, în deschiderea căruia şi-au manifestat deosebitul talent copiii comunei, membrii ai unui ansamblu folcloric care deja şi-a câştigat un renume pe plan judeţean şi naţional. Înainte ca pe scenă să urce nume sonore ale muzicii populare româneşti, primarul Ionel Mirea s-a adresat tuturor celor prezenţi cu urarea de „Bun venit” şi i-a felicitat pe toţi purtătorii numelor Constantin şi Elena. Cu această ocazie, d-l primar a ţinut să treacă în revistă câteva dintre proiectele sale, cu finalitate până la următoarea dată de Ziua Comunei, subliniind că tot ce a realizat până acum s-a datorat sprijinului crâmpoienilor, sprijin la care se aşteaptă în continuare şi pentru viitoarele proiecte. Anunţând încheierea marii asfaltări în Crâmpoia, d-l Ionel Mirea a anunţat, totodată, începerea construcţiei unei creşe, a unei noi grădiniţe, a unui Centru Medical Social, destinat persoanelor nevoiaşe, a gospodăriei de apă, urmată de punerea în funcţiune a alimentării cu apă, iar din toamnă, începerea lucrărilor la reţeaua de canalizare. În cuvântul său, primarul a mai vorbit despre un proiect pilot, care vizează numai strada principală, şi care va consta în instalarea unor pubele pentru colectarea gunoiului. În sfârşit, crâmpoienii au fost anunţaţi că proiectul de realizare a sistemului de gaze naturale a fost depus la Ministerul Energiei şi se află în stadiu de licitare. Apoi, în aplauzele tuturor celor prezenţi, au urcat pe scenă oaspeţii de seamă ai primarului şi ai crâmpoienilor: mai întâi avocata Cristina Trăilă şi fosta ministru al muncii Sulfina Barbu, ambele cetăţene de onoare ale comunei, apoi, din Parlamentul României, senatori şi deputaţi ca Alina Gorghiu, Iulia Scânteie, Ion Caracotă, Remus Bulacu, Tudoriţa Lungu, Samuil Vâlcu, Ionela Balaş –  cu toţii, invitaţi ai senatoarei de Olt, d-na Siminica Mirea. În sfârşit, s-a dat startul marelui spectacol susţinut de artişti consacraţi, în debutul acestuia întreaga asistenţă aplaudând la scenă deschisă recitalul Emiliei Dorobanţu. Au mai cântat Niculina Stoican, Maria Ghinea, Olguţa Berbec, Nicu şi Nina Spanu, Gelu Voicu şi trupa „Etnic”. Un spectacol care a ţinut până târziu în noapte şi care va rămâne multă vreme în inimile tuturor celor care au onorat cu prezenţa lor Ziua Comunei Crâmpoia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here