Sărbătoare mare la Piatra Olt

0
498

Cea de a XV-a ediţie a Zilelor Oraşului Piatra-Olt se va desfăşura, duminică 21 Mai, chiar de Sfânții Constantin și Elena. La eveniment sunt așteptați să vină reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, printre care: prefectul de Olt, Silviu Neacşu, preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, senatori, deputați dar și reprezentanți ai instituților publice din județ. Ca în fiecare an, autorităţile locale vor premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, pe scena amplasată în centrul oraşului urcând şi interpreţi şi dansatori din localitate. Anul acesta vor descinde atmosfera Nicole Cherry &Band, Bosquito, Andreea Bănică, Elena Cuculici și Orchestra dar și celebrul Taraf de la Clejani.