Nicio solicitare pentru munci comunitare din partea autorităţilor locale

0
65

Deşi este în vigoare de mai bine de un an, Legea care dă dreptul autorităţilor locale să încheie contracte de prestări servicii cu beneficiarii de venit minim garantat sau cu şomerii (prin subvenţionarea locului de muncă) pentru derularea de lucrări de interes edilitar, pare să nu fie pe placul edililor olteni. Dodadă stă faptul că până în prezent nicio autoritate sau entitate economică nu a fost interesată să încheie vreun astfel de contract la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

Vechime în muncă, asigurările de sănătate şi contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale plătite, plus un salariu de câteva milioane de lei vechi. Acestea sunt avantajele şomerilor olteni sau celor care trăiesc de pe urma ajutorului social (venitul minim garantat) care acceptă să presteze munci comunitare pe o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea prelungirii, printr-un act adiţional a contractului de muncă. Şi cum nu există localitatea în judeţul Olt care să nu aibă nevoie de lucrări de înfrumuseţare sau modernizare, administraţiile locale ar putea să dea buluc să angajeze persoane din categoriile sus menţionate pentru munci comunitare. Din păcate, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. „Legea dă posibilitatea autorităţilor publice locale, firmelor private sau organizaţiilor neguvernamentale să angajeze şomeri sau beneficiari de venit minim garantat, cu contract individual de muncă, pe o perioadă de maximum 12 luni, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale . Însă până în momentul de faţă nu s-a înregistrat nicio solicitare din partea vreunei primării sau entităţi economice”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt.

Reamintim că de la 1 aprilie 2016 a intrat în vigoare legea care dă posibilitatea şomerilor sau beneficiarilor de venit minim  garantat să poată fi angajaţi cu contract, pe o perioadă de cel mult un an, şi să primească un venit pe baza acestui contract în loc să primească ajutor de şomaj sau venit minim garantat. Perioada în care vor lucra sub acest contract va fi considerată vechime în muncă. Subvenţionarea locurilor de muncă se va face din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Subvenţiile se acordă angajatorilor, inclusiv societăţilor comerciale sau regiilor autonome de interes local sau judeţean, din bugetul asigurărilor de şomaj. Cuantumul lunar al subvenţiei acordate de AJOFM pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul şomerilor este: în perioada 1 aprilie -31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR); în perioada 1 noiembrie – 31 martie, valoarea indicatorului social de referinţă, la care se adaugă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia. Valoarea ISR în 2017 este de 500 de lei.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here