Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, sărbătorită de DGASPC Olt

Date:

Share post:

Pe 20 noiembrie se  împlinesc 29 de ani de la adoptarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Cu această ocazie,  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt va organiza marți, cu începere de la ora 12.00, la Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilități ( CRCD) din Slatina,  expoziția  „Drepturile copilului în imagini”,  ce își propune să ilustrează drepturile fundamentale ale copiilor.

Pentru ca un copil să devină într-o zi un bun cetăţean este nevoie ca drepturile lui să fie cunoscute şi respectate. Societatea în care trăieşte trebuie să se asigure că acest lucru se întâmplă, că fiecare copil primeşte o îngrijire cât mai bună şi suport continuu. Ziua Internațională a Drepturilor Copilului subliniază datoria noastră de a oferi celor mici un viitor sănătos și sigur. Drepturile copiilor ţin seama de vulnerabilitatea acestora. Ele implică necesitatea ca ei să fie protejaţi. Acest fapt presupune garantarea acordării unui sprijin deosebit, acordarea unei protecţii adaptate vârstei  şi a gradului lor de maturitate, a precizat Rădița Piroșca, directorul general al DGASPC Olt.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...