Un sfert din localitățile din România doresc să-și modernizeze sistemele de iluminat public cu fonduri de la AFM

Date:

Share post:

Vineri, 24 iulie, au început înscrierile unităților administrativ-teritoriale care doresc să obțină fonduri pentru înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, în cadrul Programului Iluminat Public derulat de Administrația Fondului pentru Mediu.

  În aplicația informatică sunt înscrise, până la acest moment, peste 800 de solicitări. ”Observ cu bucurie că există un interes deosebit pentru acest program din partea unităților administrativ-teritoriale din toată țara. În primele zece minute de la deschiderea înscrierilor în aplicația informatică au fost înregistrate 700 de solicitări. Mă bucur să constat cât de multe administrații publice locale sunt receptive la programele noastre de finanțare și identifică posibilităţile de dezvoltare ale localităților respective, cu beneficii pe termen mediu și lung pentru protejarea mediului înconjurător” a declarat preşedintele Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi – Szabo.

Programul finanţat de AFM, în valoare totală de 384 de milioane de lei, se adresează administraţiilor publice locale care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public prin folosirea unor tehnologii moderne, eficiente energetic, mai puţin poluante, care vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, în același timp, vor reduce costurile pentru iluminatul stradal.

Eligibile pentru accesarea acestui program sunt toate unităţile administrativ – teritoriale (UAT) din România, acestea fiind împărţite în două categorii: UAT-uri de până la 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 500.000 de lei) şi UAT-uri de peste 4.001 locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 1.000.000 de lei).

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...