Zece agenți economici din Olt au confirmat prezența la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Vezi ce meserii se caută

Date:

Share post:

Oltenii fără un loc de muncă, dar şi cei care doresc să-şi schimbe actualul loc de muncă sunt aşteptaţi, vineri 12 aprilie, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă  (AJOFM) Olt. Evenimentul se va desfăşura atât în municipiul Slatina (Casa de Cultură a Sindicatelor), cât şi în municipiul Caracal (foaierul Teatrului Naţional) cu începere de la ora 9.00.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. Obiectivul principal îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, până la această dată, au fost contactaţi nu mai puțin de 21 de agenţi economici din judet, din care 10 angajatori au confirmat participarea la această bursă, oferind un număr de 227 locuri de muncă, din care 21 pentru persoane cu studii superioare.

Cele mai solicitate meserii

Dintre meseriile solicitate de către angajatorii care vor fi prezenţi la această bursă pot fi amintite: inginer construcții civile, inginer agronom, inginer piscicol, inginer mecanic, inginer drumuri, agent vânzări, lucrător gestionar, faianțar, zidar-rosar-tencuitor, dulgher construcții, consultant asigurări, operator confecționer, confecționer asamblor articole textile și muncitori necalificați.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acţiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Olt, strada Prelungirea Crişan, numărul 2 sau le pot transmite atât pe adresa de e-mail a instituţiei ajofm@ot.anofm.ro, cât şi pe fax 0249/432.276.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...