Festivalul „Corabia de Aur” și-a desemnat câștigătorii

Date:

Share post:

Festivalul Naţional de Muzică Populară şi Uşoară „Corabia de Aur” a ajuns în acest an la cea de-a 45-a aniversare, iar întregul eveniment s-a desfăşurat timp de trei zile, în perioada 21-23 septembrie 2018, în oraşul oltean Corabia.

Unul dintre cele mai longevive festivaluri din ţară și-a deschis vineri-21 septembrie porţile la Corabia și a luat sfârșit duminică- 23 septembrie, după trei zile de muzică și voie bună. Evenimentul a fost organizat și în acest an de Casa de Cultură a oraşului Corabia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt, Consiliului Local Corabia, Primăriei Corabia, şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt. Manifestarea care se desfăşoară neîntrerupt de patru decenii şi jumătate a fost organizată în Piaţa Independenţei din localitatea Corabia şi a avut ca obiectiv principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural-artistic şi istoric local.

Gala Laureaţilor s-a încheiat duminică, în data de 23 septembrie, când au fost desemnați câștigătorii festivalului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Corabia, Dan Oltean, alături de premiile mari, au fost acordate, ca în fiecare an, și cele două premii speciale tradiționale, premiul Jean Dașoveanu pentru secțiunea de muzică ușoară și respectiv premiul Gelu Barabancea pentru muzică populară.

Câștigătorii Festivalului Naţional de Muzică Populară şi Uşoară „Corabia de Aur” din acest an sunt următorii:

 Trofeul Corabia de Aur 2018 – Mihai Hrincescu din Suceava (3.000 de lei), secțiunea muzică populară

Secțiunea Muzică ușoară:

Premiul I: Gabriel Bîscoveanu  din Slatina (2.000 de lei)

Premiul II: Maria Mădălina Săndulescu din București (1.500 de lei)

Premiul III: Adrian Robert Dincă  din Pitești (1.000 de lei)

Premiul special „Jean Dașoveanu”: Antonela Dima – Călărași (500 de lei)

Premiul special: Rebeca Elena Iana din Craiova (250 de lei)

Premiul de popularitate: Lisa Ionescu din București (250 de lei)

 

Secțiunea Muzică populară:

Premiul I: Elena Geanina David din Giuvărăști-Olt (2.000 de lei)

Premiul II: Ionuț Cocoș din Ialomița (1.500 de lei)

Premiul III: Vasia Oprea  din Balș –Olt (1.000 de lei)

Premiul „Gelu Barabancea”: Stelian Păun din Vlașca –Teleorman (500 de lei)

Premiul special-in memoria maestrului Dumitru Bucureșteanu înmânat de familie: Maria Cătălina Bescucă din Corabia (500 de lei)

Premiul special: Corina Alexandru Barbu din Corabia (250 de lei)

Premiul de popularitate: Remi Gabriel Șapcă din Corabia (250 de lei)

Corăbienii s-au bucurat pe tot parcursul festivalului de recitaluri de excepţie susţinute de îndrăgiți interpreți de muzică populară și ușoară românească precum: Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Mariana Deac, 3 Sud Est, Nicole Cherry și Ami. Organizarea a fost una ca la carte, bine pusă la punct de cei din conducerea locală. La eveniment alături de sufletul acestei manifestări, primarul orașului Corabia Iulică Oane, au fost prezente numeroase oficialități județene și locale în frunte cu prefectul județului Silviu Neacșu și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, dar și parlamentari de Olt și primari din localitățile învecinate.

Concursul s-a adresat tinerilor solişti de muzică populară şi uşoară din toată ţara, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, şi a avut drept scop descoperirea şi valorificarea talentelor muzicale şi interpretative. Seara de vineri, 21 septembrie,  a fost dedicată secţiunii de muzică populară, iar seara zilei de sâmbătă, 22 septembrie, secţiunii de muzică uşoară. Concurenţii de la secțiunea muzică populară au fost acompaniaţi de orchestra Ansamblului Profesionist ,,Doina Oltului” din Slatina. Președintele juriului a fost și în acest an redactorul muzical Titus Andrei.

Prima ediţie a festivalului-concurs de muzică populară, folk şi uşoară, CORABIA DE AUR, a avut loc în anul 1973, la iniţiativa primarului oraşului, Mircea Florea şi a directorului Casei de Cultură din acea vreme, Ion Delu. Această manifestare a reunit timp de 43 de ani, tineri solişti din întreaga ţară, fiind o adevărată rampă de lansare pentru concursurile naţionale profesioniste. De aici, s-au lansat nume sonore ale muzicii precum Niculina Merceanu-actuala realizatoare de emisiuni TV, Neta Soare, Steliana Sima, George Rotaru, Sofia Baciu, Constantin Măgureanu, Constantin Enceanu, Vasilica Dinu, Maria Searu, iar la muzică uşoară: Carmen Rădulescu, Cătălin Crişan, Elena Cârstea, Mihai Onilă şi alţii.

Ilie Bîzoi

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...