Cazul Sorina, amânat de Judecătoria Slatina

Date:

Share post:

Judecătoria Slatina a decis, luni, amânarea cazului Sorina, fetița de 8 ani luată cu mascații de la foștii asistenți maternali care au crescut-o, după ce a fost adoptată de un cuplu de români din SUA. Instanţa a amânat pronunţarea pentru joi, 18 iulie. 

 Magistrații Judecătoriei Slatina trebuiau să decidă luni dacă fetița poate fi scoasă din țară, însă instanța a amânat pronunțarea pentru joi, 18 iulie.

După cum se știe, procurorul general al României a dispus ca minora Sorina (din cazul de adopție mediatizat foarte mult în ultimul timp) să nu poată pleca din țară, urmând să se soluționeze cererea de revizuire a dosarului de adopție.

De pe rolul Judecătoriei Turnu Severin, cazul a ajuns la Curtea de Apel Craiova. După care Curtea de Apel Craiova, pe 2 iulie, a decis să se mute la Tribunalul Olt, care a declinat competența către Judecătoria Slatina.

Prin hotărârea dată, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare de la Tribunalul Mehedinți la Tribunalul Olt și a desființat de drept sentința civilă pronunțată de Tribunalul Mehedinți în care soluționarea procesului a fost declarată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...