Bătrână din Valea Mare, agresată de vecin

Date:

Share post:

O femeie, de 68 de ani, din comuna Valea Mare a fost agresată, marți seara, de vecinul ei.

Polițiștii olteni spun că bătrâna a fost transportată la Spitalul Slatina pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Femeia, de 68 de ani, din comuna Valea Mare, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că, în timp ce se afla în fața locuinței sale, ar fi fost agresată de un vecin. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații medicale. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Perieți efectuează cercetări pentru a stabili starea de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Nepotul femeii spune că lucrurile sunt mult mai grave, iar bărbatul ar fi încercat să o violeze.

„Totul s-a întâmplat marți seara. Bunica a fost bătută de vecinul de peste stradă, i-a spart capul, a vrut să o violeze. A bătut-o cu pumnii și picioarele, a izbit-o de un gard și are leziuni la cap. A avut hainele pline de sânge. Bunica este și acum în stare de șoc. Omul acesta nu ar trebui să fie în libertate. Și când eram eu copil, omul acesta a mai intrat peste noi în curte. Chiar i-a spus bunicii că o așteaptă de mult timp”, a spus Ion Toma, nepotul femeii.

Bătrâna a fost externată în cursul zilei de miercuri, polițiștii urmând să înceapă audierile în acest caz.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...