Amenzi de 500 milioane de lei date de ITM Olt. Vezi pentru ce

Date:

Share post:

Mai mulţi patroni din judeţul Olt s-au ales cu amenzi în cuantum total de 500 de milioane de lei vechi, în primele şaşe luni ale anului. Motivul îl reprezintă neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă sau nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţie, în termenele stabilite, documentele şi informaţiile solicitate necesare controlului ori cercetării evenimentului.

Potrivit legislaţiei, persoanele fizice sau juridice au obligaţia legală să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului. Nerespectarea acestei dispoziţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. „Inspectorii de muncă au aplicat, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2017, 14 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu articolul 23 literele b şi c din Legea 108/1999, dintre care patru opt amenzi în valoare totală de 50.000 lei (500 milioane de lei vechi) şi restul avertismente.  Astfel , au fost aplicate şase amenzi contravenţionale în valoare de 35.000 de lei  pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la termenele stabilite de  aceştia şi  două amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea de către conducătorul unităţii sau reprezentantul legal al acestuia, angajaţi , precum şi alte persoane aflate în locaţiile respective, a obligaţiei de punere la dispoziţia inspectorilor de muncă a documentelor şi informaţiilor solicitate necesare realizării controlului sau cercetării evenimentelor”, a precizat Bogdan Ţucă,  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt.  Tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei sume sunt sancţionate şi societăţile controlate de Inspecţia Muncii, care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parţial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta. Nu în ultimul rând, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat se sancţionează tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei. Pentru încălcarea prevederilor articolului 23 alineatul 1, litera c, din Legea numărul 108/1999, actualizată, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă au aplicat, în anul 2016, 30 de sancţiuni contravenţionale dintre care 17 amenzi (16 amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare şi o amendă în cuantum de 10.000 lei) în valoare totală de 90.000 lei şi 13 de avertismente. În anul 2015, ITM Olt a aplicat tot 30 de sancţiuni pentru încălcarea Legii 108/1999, din care 13 amenzi în cuantum total de 65.000 lei şi 17 avertismente.

Ilie Bîzoi
 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...