ȘOCANT. Tânăr de 18 ani, prins conducând băut pe străzile din Slatina

0
251

Un tânăr de 18 ani, din Slatina, a fost prins conducând pe strada Cornișei din municipiu având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat pe strada Cornișei, din municipiul Slatina, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Tânărul s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, în urma controalelor de la finalul săptămânii trecute, un bărbat din comuna Ianca a fost prins conducând și băut și fără permis de conducere.

„La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Corabia au depistat pe strada Islazului, din comuna Orlea, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Ianca, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au mai transmis polițiștii olteni.

55 de permise de conducere, reținute

Polițiștii din cadrul IPJ Olt au derulat, în perioada 29 – 31 iulie 2022, controale pe drumurile din județ, fiind aplicate 471 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei.

Din cele 55 de permise de conducere reținute, 45 au fost pentru că șoferii au depășit cu mai mult de 50 de km/oră viteza maximă admisă.

„Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 55 de permise de conducere, dintre care 45 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 7 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 3 pentru alte abateri. De asemenea, au mai fost reținute 13 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Totodată, au fost constatate 20 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care nouă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, și cinci alte infracțiuni.