Vâlcov așteptat azi la ICCJ

0
466

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, este așteptat în această dimineaţă la ICCJ, unde se judecă un nou termen în procesul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice.

În acest dosar, în care a fost trimis în judecată în mai 2015, Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie 2015 şi până în 2 aprilie 2015, când a fost arestat preventiv. În 23 iunie 2015, Darius Vâlcov a fost eliberat din arest.

El este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.