Trafic rutier închis pe strada Pitești din Slatina, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă și canal

0
238

Traficul rutier este închis, începând de marți, 26 aprilie, pe strada Pitești din municipiul Slatina. Mai exact este închis segmentul de drum de la sensul giratoriu cu strada Cireașov până la sensul giratoriu cu strada Oituz, pe sensul de mers Pitești către Craiova. A fost luată această măsură din cauza lucrărilor de modernizare a sistemului de apă și canal de pe strada Oituz.

„Începând de astăzi, 26 aprilie 2022, ora 16.00, sensul de mers Pitești către Craiova de pe strada Pitești, din municipiul Slatina, de la sensul giratoriu cu strada Cireașov până la sensul giratoriu cu strada Oituz, este închis circulației vehiculelor, întrucât sunt continuate lucrările de modernizare a sistemului de apă și canal de pe strada Oituz, spre strada Pitești, pe sensul de mers Pitești către Craiova. Polițiștii rutieri sunt în zonă pentru monitorizarea și fluidizarea circulației autovehiculelor. Recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare și prudență în trafic!”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Astfel, traficul rutier, pe sensul de mers Pitești către Craiova, este deviat de pe strada Pitești, pe strada Prelungirea Pitești – strada Grigore Alexandrescu – strada Carol I – strada Cimitirului – strada Tudor Vladimirescu spre strada Ionașcu – DN 65/E574.