Șefia Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slatina, scoasă la concurs

0
1184

Șefia Biroului de Investigații Criminale  din cadrul Poliției Municipiului Slatina, a fost scoasă la concurs. Concursul va avea loc pe data de 28 martie, iar înscrierea se va face până pe 27 februarie 2018.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, organizează concurs pentru ocuparea  funcţiei vacante de şef  Birou I – Biroul Investigații Criminale – Poliția Municipiului Slatina, poziţia 476 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu personal recrutat din sursă internă.

În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază: pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem ,,Bologna“ : studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă în  următoarele domenii:  ştiinţe  juridice; ştiinţe administrative, ştiinţe economice; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem ,,Bologna“: studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare, în unul din următoarele domenii: ştiinţe  juridice; ştiinţe administrative, ştiinţe economice; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; să aibă următoarea pregătire de specialitate: să aibă sau să urmeze cursuri de perfecționare în domeniul juridic, în domeniul investigații criminale – curs de profil pe linia combaterii infracțiunilor contra patrimoniului/infracțiunilor contra persoanei;.să aibă gradul minim de inspector de poliţie; să aibă 3 ani vechime în M.A.I.; să aibă permis de conducere, minim categoria „B”; să aibă sau să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate pentru clasa secret de stat, nivel de secretizare – „secret”; să aibă sau să obţină aviz pentru desemnarea/promovarea în structurile poliţiei judiciare; să aibă sau să obţină aviz pentru utilizarea bazelor de date ale Poliţiei Române; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare; să fi obţinut în ultimii 2 ani calificativul de cel puţin ,,BINE” la evaluarea/ aprecierea profesională individuală; să fie declaraţi apt medical şi psihologic, pentru promovarea în funcţii de conducere.

Concursul/examenul  va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, la data de 28.03.2018, începând cu ora 10.00, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica și bibliografia stabilite de comisie. Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, în zile lucrătoare, pe baza dosarului de recrutare, depus în volum complet, până la data de 27.02.2018, ora 15.00.  Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406500, interior 20111.

Ilie Bîzoi