Din cele cinci teste de salivă ce au ieșit, inițial, pozitive, trei elevi de la unitățile de învățământ din județ au rezultate negative la probele lucrate în laborator, PCR, iar alți doi copii au teste neconcludente.
„Trei elevi, unul de la Școala nr. 3 Slatina, unul de la Drăgănești și unul de la Deveselu, au rezultat PCR negativ. Aceștia revin al cursuri. Doi dintre elevii de la Deveselu au teste neconcludente”, a declarat inspectorul general al ISJ Olt, Victor Iacobescu.
Reprezentanții DSP Olt au precizat că se vor face noi teste de laborator în cazul celor doi elevi.
„În cazul celor doi elevi cu teste neconcludente se vor recolta probe din nou, pentru noi teste PCR, până atunci ei rămân acasă”, au declarat reprezentanții DSP Olt.