O GRĂDINIȚĂ DIN SLATINA FACE ANGAJĂRI. PENTRU DOUĂ POSTURI NU SE CERE VECHIME

0
618

Grădiniţa cu Program Prelungit nr.5, din Slatina, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei funcții contractuale de execuție, vacante. Mai exact, este vorba despre două posturi de îngrijitoare copii și un post de muncitor.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs sunt:

  • muncitor II: studii profesionale/ liceale; vechime în muncă și în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minim 3 ani; documente care atestă calificarea în specialitatea postului; cursuri de igienă; capacitatea de organizare a muncii; disponibilitate pentru desfășurarea unor activități de organizare și funcționare internă a unității și experienţa în domeniu și în cadrul unei instituții de nivel preșcolar constituie un avantaj.
  • îngrijitoare grupă copii – 0,25 post vacant:
    studii – profesionale/ medii; abilități de comunicare și relaționare cu preșcolarii, personalul grădiniței, părinții; cunoștințe despre norme de igienă școlară;
    cunoștințe despre legislația specifică grădiniței; nu necesită vechime;
    experienţa în domeniu și în cadrul unei instituții de nivel preșcolar constituie un avantaj.
  • îngrijitoare grupă copii – 0,25 post vacant: studii – profesionale/ medii;
    abilități de comunicare și relaționare cu preșcolarii, personalul grădiniței, părinții; cunoștințe despre norme de igienă școlară; cunoștințe despre legislația specifică grădiniței; nu necesită vechime; experienţa în domeniu și în cadrul unei instituții de nivel preșcolar constituie un avantaj.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 2 decembrie, de la ora 10.00, iar interviul va avea loc pe 3 decembrie. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, cu sediul în Slatina, strada Primăverii nr.2, județul Olt, tel. 0747375254.