Mai mulţi bani în buzunarele oltenilor

0
259

Oltenii au câştigat mai mult în luna mai 2017, potrivit ultimelor cifre date publicităţii de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt. Astfel, câştigul salarial mediu net, în intervalul de raportare, a fost de 2.184 de lei, înregistrând o creştere cu 28,4 procente, faţă de perioada similară din anul precedent (1.701) şi o creştere cu trei la sută faţă de luna anterioară (2.121 lei). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în industrie şi construcţii. Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a scăzut în agricultură, silvicultură şi pescuit cu 3,1% (1.483 lei faţă de 1.531 lei), în servicii a crescut cu 0,5 la sută (2.111 lei faţă de 2.101 lei), iar în industrie şi construcţii a crescut cu 6,1 la sută, respectiv de la 2.194 de lei în luna aprilie 2017 la 2.329 de lei în luna mai 2017. Cel mai mare câştig salarial mediu net s-a înregistrat în industrie şi construcţii, respectiv 2.329 lei.

Ilie Bîzoi