Ianis Zicu, antrenorul formației Farul Constanţa, foc și pară după meciul cu CSM Slatina

0
311

Echipa de fotbal CSM Slatina a încheiat la egalitate meciul cu Farul Constanţa, scor 1-1.
După joc, antrenorul constănțenilor, Ianis Zicu, a izbucnit la adresa arbitrului Mircea Ardelean din Arad, după faza în care acesta a anulat golul Farului, la scorul de 0-0.
În minutul 40 al partidei de la Slatina, la scorul de 0-0, Farul a reușit să înscrie, însă arbitrul Ardelean a anulat golul, privind semnalizarea asistentului Cosmin Vatamanu. La respectiva fază în care Iulian Carabela a centrat din stânga careului, Liviu Mihai a urcat în dreapta și a reluat cu latul din 6 metri la colțul lung. Nu a fost nici offside și nici vreun fault în atac sau vreo altă ”infracțiune”.
Oaspeții au protestat vehement la adresa arbitrilor, care nu le-au explicat motivul deciziei de a anula golul. Au primit cartonașe galbene Ianis Zicu și Simon Măzărache.
Indignat Ianis Zicu a făcut următoarea declarație:
”Un meci controlat în totalitate de noi, o partidă bună făcută de băieți și sunt foarte, foarte mândru de felul în care au jucat și au reacționat. Din păcate, în 2021, trăiesc, după 32 de ani de când m-am apucat de fotbal, un arbitraj care-mi lasă un gust amar.
După meci, am aflat că același arbitru, la meciul cu Ripensia Timișoara, nu a dat un gol valabil, când intrase mingea în poartă o jumătate de metru, iar în aceeași fază fusese și henț, deci penalty pentru noi.
Pun doar un punct în plus în clasament, nu trei, deși ar fi fost gol de 1-0 în prima repriză. Astăzi, a fost foarte inteligent pentru că la golul anulat a fluierat înainte de a intra mingea în poartă, pentru că a simțit pericolul. Nu a fost nimic, avem reluările, toată lumea a văzut acest lucru. Dar nu poți vorbești cu ei, nu poți să le spui nimic. Mi-a dat galben, după care nu am mai vorbit deloc în a doua repriză, tocmai pentru a nu fi eliminat. Am spus că vreau să am un comportament cât se poate de decent, dar, de multe ori, ajungi să cedezi.
Te întrebi dacă eu, Tibi Curt, Marica încurcăm pe cineva pentru că am jucat fotbal, dar nu suntem genul de oameni care să stăm prin birouri, să sunăm și să ne împrietenim doar de dragul de a avea un arbitraj bun sau a sta la un pahar de vin și să ne apropiem de oamenii care conduc fotbalul românesc. Cred că fiecare trebuie să-și facă treaba, iar cei care conduc să fie echidistanți. Astăzi, din păcate, mi-au arătat că nu este așa. Fotbalul românesc nu este pe un drum bun”, și-a spus Zicu supărarea, citat de site-ul oficial al Farului.