FIRME DIN OLT, EXPORTURI DE SUTE DE MILIOANE DE EURO

0
331

Exporturile realizate de firmele oltene, în primele șase luni din 2020 s-au cifrat la aproximativ 650 de milioane de euro, potrivit Direcției Regionale de Statistică Olt.

Ultimele date publicate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2020, companiile din Olt au vândut în afară produse de 648.419.000 de euro. Cifrele publicate de DRS Olt arată că evoluţia exporturilor a fost influenţată, în general, de rezultatele companiilor producătoare de metale comune şi articole din acestea, domeniu în care judeţul Olt excelează comparativ cu alte ramuri ale economiei judeţului. Aceste societăţi au vândut produse cu o valoare totală de 335.835.000 euro, reprezentând 51,8% din totalul exporturilor. Pe locul doi se situează firmele producătoare de materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea care au vândut produse în valoare de 196.188.000 euro, reprezentând un procent de 30,3%. Pe locul trei în ce priveşte exportul de mărfuri se situează maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cu 13,1 procente din totalul exporturilor, totalizând 84.724.000 de euro, în timp ce pe poziţia a patra se află secţiunea materii textile şi articole din acestea, cu 2,7 la sută din totalul produselor exportate, respectiv cu 17.532.000 de euro. Pe ultimul loc în privinţa exporturilor se situează mijloacele de transport, cu 0,9% respectiv 5.977.000 de euro.