Fermierii olteni care au cerut subvenția la usturoi, măsurați prin GPS

0
243

Peste 200 de fermieri olteni s-au înscris în Programul Usturoiul. Specialiștii Direcției Agricole Județene (DAJ ) Olt efectuează controlul pe teren, urmărind dacă legumicultorii olteni dețin în întregime suprafața cu usturoi pe care au declarat-o.

„În Programul Usturoiul avem 238 de dosare. Avem o echipă de la APIA Olt care merge și face măsurători în teren. Echipa face măsurători cu GPS-ul, pentru a se vedea exact suprafața pe care o deține fermierul cu usturoi”, a spus Andronie.

Directorul APIA Olt, Octavian Iana, a precizat că doi specialiști din cadrul instituției au fost delegați să facă aceste măsurători.

„Doi angajați din cadrul APIA Olt au fost delegați la Direcția Agricolă Județeană Olt și fac măsurători cu GPS-ul în cadrul Programului Usturoiul. Se completează un formular. Nu verifică cultura, ci doar măsoară. Dau puncte pe parcelă și spun exact cât are. La dosar este anexată schița parcelei, cu suprafața”, a precizat directorul de la APIA Olt, Octavian Iana.

Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:

-să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripţia „Program susţinere usturoi, anul ……., beneficiar numărul;

-să obţină o producţie de minimum trei kg usturoi/10 mp de pe suprafaţa declarată;

-să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi la data depunerii cererii;

-să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative;

-să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat cu tratamentele aplicate culturii.

Sprijinul financiar este de maximum 3.000 euro la hectar.