D.S.P. OLT – ULTIMELE NOUTĂȚI

0
511

Conform ultimului Comunicat al D.S.P. Olt, din 27.02.2019, referitor la evoluția activității gripale în săptămâna 18-24.02.2019 ( S 08/ 2019 ), aceasta “a avut un trend descrescător ( posibil datorat vacanței școlare ), menținându-se în continuare peste nivelul așteptat și cu extindere zonală.”
Ca și în săptămâna precedentă, rata pozitivității pentru virus gripal a fost de peste 50%.
Per total, situația cumulativă a gripei în sezonul 2018-2019 se prezintă în felul următor : 164 cazuri confirmate cu laboratorul I.C. București, din care 109 cazuri confirmate cu virusul gripal tip A subtip H1, din care : 6 decese și 55 de cazuri confirmate cu virusul gripal tip A, subtip H3, din care : 1 deces.
După cum se observă, numărul total de decese din cauza afecțiunilor gripale în sezonul rece 2018-2019 este în continuare de 7, neconfirmandu-se alte decese din această cauză în săptămâna 18-24.02.2019.

Tot în cadrul aceluiași comunicat, Departamentul de Igiena colectivităților de copii/tineret, reprezentat prin Dr. Magdalena Stegaru, transmite “Situația triajului epidemiologic efectuat după vacanța intersemestriala (februarie) an școlar 2018-2019 în județul Olt”.
Triajul epidemiologic este metoda activă de supraveghere a stării de sănătate a colectivităților de copii și adolescenți, ce se desfășoară după fiecare vacanță școlară, în conformitate cu legislația în vigoare.
Conform acestui triaj, în luna februarie 2019, în urma examinării a 49 000 preșcolari și școlari, s-au depistat 246 cazuri de boală, în ușoară scădere față de numărul cazurilor depistate la triajul din luna ianuarie (285 cazuri).
Din cele 246 cazuri de boală înregistrare în luna februarie, 102 au fost angine, 94 – alte boli infecțioase, iar 30 pediculoză.
Se observă trendul descendent comparativ cu situația existentă după vacanța de Crăciun, an școlar 2018-2019, când s-au înregistrat 120 de angine, 64 cazuri de alte boli infecțioase și 91 cazuri de pediculoză.
În legătură cu situația evolutivă a cazurilor de îmbolnăviri depistate la triajul epidemiologic din luna februarie, anul acesta, D.S.P. Olt declară că toate cazurile de angine și cele încadrate ca “alte boli infecțioase” au avut evoluție favorabilă. În ceea ce privește toate cele 30 cazuri de pediculoză (ectoparazitoze/ păduchi) raportate, acestea au fost rezolvate.
În încheierea Comunicatului, se precizează: “În contextul prezentat, Direcția de Sănătate Publică Olt a acționat împreună cu medicii din cabinetele școlare, cabinetele de medicina de familie și asistenții comunitari din cadrul Direcției de Asistență și Protecție Socială, în vederea neutralizării cazurilor depistate.”