Internatul, cantina și clădirea Liceului Teoretic A. I. Cuza Corabia, renovate energetic

0
634
Edilul orașului Corabia, Iulică Oane, pune pe primul loc educația și calitatea învățământului din unitățile școale de pe raza localității pe care o păstorește. Acest fapt este demonstrat și de cele două proiecte privind Renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic A. I. Cuza Corabia, precum și de Renovarea energetică a clădirii internatului și cantinei Liceului Teoretic A. I. Cuza. Ambele proiecte au fost aprobate spre finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).
Valoarea totala a investiției „Renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic A.I.Cuza Corabia este de 1.236.280,00 euro.
Lucrările de intervenție propuse în cadrul proiectului Renovarea energetică a clădirii Liceului Teoretic A. I. Cuza Corabia sunt:
A. LUCRĂRI DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII:
1. izolarea termică a fațadei – parte opacă
– izolarea termică a pereților exteriori:
– izolarea termică a soclului:
2. înlocuirea tâmplăriei exterioare clasice existente, inclusiv a celei aferente accesului în cladire,
cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată)
3. izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel
4. izolarea termică a planşeului peste subsol
5. lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de
consum
– Înlocuirea cazanului din centrala termică proprie, în scopul creşterii randamentului şi al reducerii
emisiilor echivalent CO2 (cheltuială neeligibilă care va fi suportată din bugetul local, 3 cazane în
condensare de 150kw, aproximativ 32.000 euro inclusiv TVA)
– Înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare
– Înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire
6. lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în clădiri
– reabilitarea instalației de iluminat
– înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență
energetică ridicată și durată mare de viață
B. ECHIPAREA CU SISTEME ALTERNATIVE DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE
7. instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum
propriu din surse regenerabile de energie;
C. ECHIPAREA CU SISTEME DE MANAGEMENT ENERGETIC INTEGRAT
8. montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor
energetice, sisteme de automatizare, control şi monitorizare;
9. montarea/înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru
energie electrică şi energie;
10.achiziționarea şi instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei;
D. ECHIPAREA CU STAȚII DE ÎNCĂRCARE A VEHICULELOR ELECTRICE
11.Instalarea a 6 puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum şi a tubulaturii
încastrată pentru cablurile electrice, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a
punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice
E. LUCRĂRI CONEXE
12.Reabilitarea instalației electrice;
13.Reabilitarea sistemului de evacuare al apelor;
14.Reabilitare trotuare de protecție;
15.Lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU;
16.Construirea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități;
17.Realizarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități;
18.Refacere finisaje exterioare;
19.Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie.
După realizarea lucrărilor de intervenție privind creșterea performanței energetice a clădirii se va obține o reducere a consumului total de energie primară pentru clădirea care face obiectul investiției de 289.848,89 kwh/an, reprezentând o scădere cu 46,10%.
Valoarea totala a investiției „ Renovarea energetică a clădirii internatului si cantinei Liceului Teoretic Alexandru Ioan Cuza din orașul Corabia este de 1.600.121,60 euro.
Lucrările de intervenție propuse în cadrul proiectului Renovarea energetică a clădirii internatului și cantinei Liceului Teoretic A. I. Cuza din orașul Corabia sunt:
A. LUCRĂRI DE CREȘTERE A EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII:
1. izolarea termică a fațadei – parte opacă
– izolarea termică a pereților exteriori:
– izolarea termică a soclului:
2. înlocuirea tâmplăriei exterioare clasice existente, inclusiv a celei aferente accesului în
cladire, cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată) la corp cantina
3. izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel în cazul existentei şarpantei
4. izolarea termică a planşeului peste subsol/ demisol
5. lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei
calde de consum
– înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare
– înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire pentru corp internat
– reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – încălzire şi
echilibrarea instalaţiilor termice, montarea de robinete cu cap termostatic la radiatoare şi
izolarea conductelor din subsol/canal termic în scopul reducerii pierderilor de căldură şi
masă
– reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic – apă caldă de
consum şi izolarea conductelor din subsol/canal termic în scopul reducerii pierderilor de
căldură şi masă
6. lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în clădiri
– reabilitarea instalației de iluminat
– înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu
eficiență energetică ridicată și durată mare de viață
B. ECHIPAREA CU SISTEME ALTERNATIVE DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE
7. instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru
consum propriu din surse regenerabile de energie;
C. ECHIPAREA CU SISTEME DE MANAGEMENT ENERGETIC INTEGRAT
8. montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a
consumurilor energetice, sisteme de automatizare, control şi monitorizare;
9. montarea/înlocuirea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire
pentru energie electrică şi energie;
10.achiziționarea şi instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei;
D. ECHIPAREA CU STAȚII DE ÎNCĂRCARE A VEHICULELOR ELECTRICE
11.Instalarea a 6 puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum şi a tubulaturii
încastrată pentru cablurile electrice, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a
punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice
E. LUCRĂRI CONEXE
12.Reabilitarea instalației electrice;
13.Reabilitarea sistemului de evacuare al apelor;
14.Reabilitare trotuare de protecție;
15.Lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU;
16.Construirea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități;
17.Realizarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități;
18.refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie.
După realizarea lucrărilor de intervenție privind creșterea performanței energetice a clădirii se va obține o reducere a consumului total de energie primară pentru clădirea care face obiectul investiției de 474.141,74 kwh/an, reprezentând o scădere cu 52,59%.