CÂTE CADRE ASIGURĂ ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN CENTRELE DGASPC OLT. CARE ESTE RAPORTUL DINTRE ANGAJAȚI ȘI BENEFICIARI

0
424

În căminele şi centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt îşi desfăşoară activitatea  în total peste 400 de medici, asistenţi medicali, infirmiere şi îngrijitori. Aceştia deservesc sute de persoane aflate în evidenţa serviciilor de evaluare complexă care primesc îngrijiri de la acest personal.

Pe fondul deficitului de cadre medicale din sistemul sanitar, o analiză a situaţiei privind asigurarea asistenţei medicale în centrele subordonate DGASPC Olt, arată că şi aici ar mai fi nevoie de angajări. „La nivelul DGASPC Olt își desfășoară activitatea un număr de trei medici, 148 de asistenți medicali, 219 infirmiere și 52 de îngrijitori. În cadrul centrelor din subordinea DGASPC Olt dispun de măsură specială un număr de 436 copii și 497 adulți”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu. Dat fiind numărul mare al beneficiarilor deserviţi de cadrele medicale menţionate, necesitatea întăririi asistenţei medicale este incontestabilă.