Căpitanul Floricel Simona, din nou pe podium

0
309
Echipa Jandarmeriei Române, alcătuită din Ionuț Timofte din cadrul Jandarmeriei Dâmbovița, Valentin Hirsch de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, Cristi Onofrei din cadrul Jandarmeriei Galați și Simona Floricel, din cadrul Jandarmeriei Olt a obținut locul 2 la cea de-a VI-a ediție a competiției „Autism 24 H Marea Neagră”.
Pe lângă acest premiu, căpitanul Floricel Simona a terminat pe podium și la categoria feminin, obținând locul al III-lea.

Principalul organizator al acțiunii a fost Centrul de Autism Marea Neagră. Fiecare alergător a avut de răspuns la două provocări, încercând să parcurgă cât mai mulți kilometri posibil în 24 de ore și să strângă din donații o sumă cât mai mare, în beneficiul copiilor cu autism, îngrijiți în cadrul Centrului Marea Neagră.

Donațiile sunt valorificate la prețul de 10 lei pe kilometru parcus de fiecare echipă, iar banii care se strâng vor fi folosiți în scopul menționat.

La ediția din acest week-end a maratonului din Mamaia s-au înscris 2000 de participanți.