Autoritățile explică de ce au scăzut focarele de pestă porcină africană

1
219

ANSVSA a publicat un raport prin care arată evoluția pestei porcine în România, de la apariția primului focar, iulie 2017, la Satu Mare, și până la începutul lunii noiembrie 2020.

Astfel, ANSVSA a precizat că reducerea focarelor pe parcursul acestui an s-a datorat restricțiilor impuse pe perioada Stării de Urgență. Dacă în 2019, pesta porcină africană era subiect de prima pagină, după apariția cazurilor COVID, molima în rândul porcilor parcă a dispărut brusc.

Potrivit ANSVSA, principalele măsuri care au dus la scăderea numărului de focare sunt:

– organizarea de controale efectuate în trafic de către echipe de control formate din reprezentanţi ai Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratelor de Poliție Județene și Inspectoratelor Județene de Jandarmi;

-consilierea crescătorilor de porcine, de către medicii veterinari de liberă practică privind măsurile de biosecuritate pe care trebuie să le respecte şi obligativitatea de a anunța orice îmbolnavire/moarte a animalelor din exploatație;

–instruirea medicilor veterinari din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv a medicilor veterinari de liberă practică cu privire la simptomatologia și măsurile ce trebuie aplicate în cazul focarelor de PPA;

– actualizarea și aprobarea în cadrul Centrelor Locale de Combatere a Bolilor din fiecare județ a planului de măsuri privind prevenirea și controlul PPA la porcii domestici şi mistreți.

La data de 4 noiembrie, în țară sunt active 441 de focare de pestă porcină africană, din care zece focare sunt în exploatații comerciale, iar patru focare sunt în exploatații comerciale de tip A.

La nivelul județului Olt sunt active 14 focare de pestă porcină africană, iar în perioada 29 octombrie-4 noiembrie au fost stinse patru focare.

 

 

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.