ANUNȚ IMPORTANT DE LA CASA DE PENSII OLT

0
1064

Copiii persoanelor care au fost persecutate din motive etnice pot primi indemnizație.

 Legea nr.  154/2021 pentru   modificarea   și  completarea  Ordonanței Guvernului nr. 105/1999  privind  acordarea  unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu  începere  de  la  6 septembrie 1940  până  la  6 martie 1945 din motive etnice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573/07.06.2021.

Acest act normativ, prin introducerea art. 31, a extins sfera beneficiarilor O.G. nr. 105/1999, în sensul acordării unor drepturi și copiilor persoanelor care au fost persecutate din motive etnice.

„Începând cu data de 10.06.2021, data intrării în vigoare a Legii nr. 154/2021, casele județene de pensii, precum și Casa de Pensii a Municipiului București analizează cererile depuse și emit hotărârile de stabilire a drepturilor cuvenite în temeiul art. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 154/2021.
Prin derogare de la prevederile art. 5 din O.G. nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 154/2021, drepturile stabilite potrivit art. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2022”, a precizat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Olt, Iulian Smarandache.

Date fiind  termenele legale precizate mai sus și pentru a evita aglomerațiile nedorite beneficiarii pot transmite  cererile prin intermediul serviciilor poștale.

Data acordării acestor drepturi este 1 ianuarie 2021, indiferent dacă cererile au fost depuse la o dată anterioară acesteia.