Suntem în așteptarea unui deznodământ care ne va decide soarta pentru mult timp de aici înainte. Atmosfera este atât de încordată încât orice scânteie poate declanșa o explozie socială. În 1989, câteva petarde aruncate la întâmplare au panicat mulțimea adunată să-l ovaționeze pe Ceaușescu și au întors-o împotriva lui. Schimbarea regimului a urmat în consecință. O lovitură de stat care a măturat 45 de ani de comunism. Atunci, în 1989, a fost nevoie de sângele a peste 1000 de tineri pentru ca schimbarea să devină posibilă. Acum, în 2025, după încă 35 de ani de experimente și bâjbâieli ale unei clase politice în formare, incompetente și corupte, pe drumul nou, capitalist, am ajuns la o nouă răspântie, când trebuie să decidem direcția în care vom merge. Dar acum totul se va decide la urne. Scrutinul din 18 mai nu are alt subiect decât acesta: suntem chemați la urne să decidem dacă ne întoarcem spre Est sau ne vom continua drumul spre Vest. Măcar, această clasă politică, blamabilă din multe puncte de vedere, a avut instinctul sănătos de a ne fixa pe orbita democrației și civilizației occidentale.
Rezultatul din primul tur de scrutin ne obligă să alegem între doi lideri care trag în direcții contrare. S-au ridicat în preferințele electoratului odată cu nisipul răscolit de vântul deșertului și au rămas să graviteze pe orbita interesului nostru în condițiile în care ceilalți concurenți au fost învinși de forța gravitațională. Ce doi rămași în cursă au continuat să plutească pe curenții de aer generați de niște moriști propagandistice bine reglate. În lipsa unei turbosuflante adecvate au căzut ultimii piloni pe care se mai sprijineau speranțele vechii clase politice: Crin Antonescu și Victor Ponta.
În așteptarea rezultatului final al bătăliei pentru România, ne oprim o clipă asupra unui personaj pe care noi îl considerăm principalul vinovat al situației deosebit de ingrate în care a căzut PSD – cel mai mare și mai puternic partid postdecembrist. Marcel Ciolacu parcă a fost inventat în laboratoarele ocultei antiromânești pentru a conduce acest partid până în pragul unei dispariții de pe eșichierul politic. Inabilitatea lui politică a culminat odată cu demisia din funcția de prim ministru al Guvernului, deși Guvernul a organizat la modul impecabil alegerile, de parcă Guvernul și nu el, pe persoană fizică, nu ar fi principalul vinovat pentru eșecurile în lanț ale PSD în toate campaniile electorale. Iar faptul că nu demisionează și de la președinția PSD, ne arată un personaj cât se poate de grotesc. Mai lipsea să-și tatueze pe mână că nu demisionează. Întrebat în legătură cu intenția sa în acest sens, răspunsul lui a fost unul de Gâgă: „dar ce, eu am pierdut alegerile”?!
Curios este că nimeni dintre liderii marcanți și prestigioși ai PSD nu-i cere să plece. Nu au curaj? Cu el în continuare la conducere, PSD se expune unui destin sinucigaș. Oricine va câștiga, Nicușor sau Simion, pentru PSD va fi ca o broască ce-i va rămâne în gât, împiedicându-l să mai respire normal. Iar instinctul de supraviețuire își va spune cuvântul în legătură cu mulți dintre actualii primari social-democrați. Cu Marcel Ciolacu în frunte, PSD se va duce pe tobogan. Mulți dintre primarii pe care se bazează acum îi vor întoarce spatele, optând pentru tabăra câștigătoare. Până nu e prea târziu, PSD trebuie să scape de Marcel Ciolacu.
Dintre multele vorbe în dodii ale lui Mesia Călin Georgescu, am reținut totuși una cu care am fost de acord. Vorbind despre Victor Ponta, respectivul trimis al lui Dumnezeu pe pământ românesc a spus: „Victor Ponta are totuși un merit, că ne-a scăpat de Marcel Ciolacu”. Ne-a scăpat, dar numai pe jumătate. Covrigarul de Buzău trebuie să plece și de la șefia PSD, să-și ocupe locul care i se potrivește cel mai bine, de covrigar de Buzău, să dispară cu totul în anonimatul politic. Să nu mai auzim de el!
Constantin Smedescu
