TREI AFACERIȘTI DIN OLT, DOSARE PENALE PENTRU EVAZIUNE

0
1105

Trei afaceriști din Olt s-au ales cu dosare penale, în primul trimestru al acestui an, pentru acuzații de evaziune fiscală.  Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la aproape 230.000 RON (adică aproximativ 2,3 de miliarde ROL).

Inspectorii fiscali au efectuat în primele trei luni ale anului, aproape 180 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar trei patroni certați cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe afaceriștii olteni care au acum dosar penal.

Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.  „ La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie – martie 2021, au fost efectuate 174 de acțiuni de control fiscal  la persoane juridice și fizice. Din cele 174 de inspecții fiscale, 102 au fost efectuate la persoane juridice și 72 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 8 amenzi, în valoare de 13.800 de lei. Totodată, în perioada ianuarie-martie 2021 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, trei sesizări penale la persoane juridice, pentru un prejudiciu de 229.766 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase.

În 2020, cinci patroni din Olt s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală, prejudicul adus staului de către aceștia ridicându-se la suma de 23.948 de lei.

În 2019 nu mai puțin de 17 afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la 3.312.843 RON (adică peste 33 de miliarde ROL).