Directorul general CAO, Cătălin Ușurelu, întâlnire cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene

0
543

Cătălin Ușurelu, directorul Companiei de Apă Olt a participat la o ședință de lucru dintre operatorii de apă din cadrul Comitetului Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei și reprezentantii Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și cei ai POIM.
Discuțiile s-au axat pe stadiul implementării proiectelor POIM și despre viitoarele programe de dezvoltare a infrastructurii de apă și canal.
Astfel de întâlniri sunt utile pentru că putem să expunem problemele de ordin tehnic și financiar pe care le întâmpinăm pe parcursul implementării proiectelor cu finanțare europeană și putem găsi soluții împreună cu reprezentantii autorităților din domeniu.
La fel ca și celelalte companii de apă care fac parte din Comitetul Teritorial Olt- Jiu, și noi suntem în plin proces de implementare a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020, cu o valoare totală de 240 milioane de euro de care vor beneficia 160.000 de locuitori din 25 de localități din județul Olt.
Scopul nostru este să îmbunătățim calitatea apei furnizate și să le aducem cetățenilor din mediul rural, rețelele de utilități la poartă pentru că noi, Compania de Apă Olt suntem parte din fiecare comunitate
„, a declarat Cătălin Ușurelu, directorul Companiei de Apă Olt la finalul întâlnirii Comitetului Teritorial Olt- Jiu.