DGASPC OLT FACE ANGAJĂRI

0
994

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt este partener într-un proiect care prevede ca în timp de 5 ani instituția să angajeze 100 de asistenți maternali profesioniști, urmând ca anul acesta să fie angajate 20 de persoane.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, în calitate de partener, în cadrul Proiectul  „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” împreună cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție în calitate de beneficiar, desfășoară începând cu 01 ianuarie 2019 o campanie de identificare și recrutare a persoanelor cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști.

„TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor ” are ca obiectiv prioritar reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali profesioniști.

Proiectul este depus în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU), 2014-2020, axa prioritară 4 „Incluziune socială și combaterea sărăciei”. „Începând cu 1 ianuarie și până în prezent, au fost depuse la sediul DGASPC Olt un număr de 13 cereri de evaluare de către persoane cu domiciliul în județul Olt care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, două dintre acestea au fost evaluate favorabil, trei cereri sunt în curs de evaluare și opt cereri au fost respinse. În luna martie 2021 au fost angajați doi asistenți maternali profesioniști, astfel că în anul 2021 au fost angajați patru asistenți maternali profesioniști. În luna martie 2021 a fost organizat al doilea curs de formare inițială în meseria de asistent profesional la care au participat trei persoane, atestatele urmând a fi eliberate în ședința Comisiei pentru Protecția Copilului Olt din data de 30 martie 2021”, a declarat coordonatorul județean al proiectului, Cristian Nicolae Lungu.

În cursul lunii martie, DGASPC Olt a informat opt primării din județul Olt cu privire la continuarea procesului de angajare de noi asistenți maternali profesioniști, solicitând sprijinul acestora pentru distribuirea de afișe și flyere, în acest sens promovând Proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”.

Întrucât în anul 2021, obiectivul constă în angajarea a 20 de asistenți maternali profesioniști noi, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt face în continuare apel către persoanele cu domiciliul în județul Olt, care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, să ia legătura prin fax la nr. 0249412692, telefon nr.  0372-713562, 563, 564, 565, 0349-408182–  (interior 51),  e-mail: office@dgaspc-olt.ro cu Serviciul de Management de Caz pentru Copil, pentru informații privind procedura de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist sau să acceseze site-ul www.dgaspc-olt.ro.