Consiliul Județen Olt a premiat excelența în sport

0
200

Consiliul Județean Olt a premiat într-un cadru restrând performanțele sportivilor și antrenorilor care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene și Balcanice, Sporturi Olimpice.
Cel mai mare premiu, în valoare de 4000 lei, l-a obținut Adina Diaconu, alături de domnul antrenor, Petre Arnăutu, pentru performanța locului I la campionatul European U21, Dublu Mix, Tenis.
”A devenit o tradiție acest eveniment. Mulțumesc Consiliului Județean Olt și domnului președinte, Marius Oprescu, pentru implicarea de care dau dovadă în fiecare an. Ne bucurăm foarte mult pentru că instituția dvs., alături de Primăria Slatina, alege să premieze eforturile pe care sportivii noștri le fac zi de zi. Este foarte important pentru noi să vedem că CJ Olt este alături de noi și ne premiază.
Îmi doresc să ne întâlnim, în fiecare an, poate și în număr mai mare. Sper că totul va fi bine în viitor și vom scăpa de această pandemie! Vă mulțumim pentru sprijinul acordat!”, a declarat Petre Arnăutu, profesor – antrenor Tenis de masă.
De asemenea, performanțe extraordinare au obținut și sportivii de la Atletism, Simona Floricel și Andrei Neagoe, alături de domnul antrenor Bărbuți Daniel: locurile I și III la Campionatul Balcanic, fiind premiați cu 3000 de lei, respectiv 2000 lei, fiecare.
Cel mai mic premiu în valoare de 1500 lei a fost acordat Ramonei Drăgan și antrenorilor Constantin Gălbenușe și Luminița Turcin, locul V la Campionatele Europene.
”Mă bucur că ne vedem, chiar și în acest context dificil, în care ne plasează pandemia.
Cu toate acestea, dvs. n-ați renunțat și v-ați pregătit la fel de intens și, iată, rezultatele se văd.
Pentru sacrificiile pe care le presupune viața de sportiv, pentru performanțele extraordinare pe care le înregistrați de fiecare dată, astăzi, vă transmitem prețuirea noastră.
Vă felicităm și ne mândrim cu rezultatele dumneavoastră, care pun, an de an, Oltul pe harta premiilor internaționale la competițiile sportive.
Și pentru că astăzi este 1 martie, vă transmit: O primăvară frumoasă, plină de succes în competițiile viitoare!”, a transmis Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.