PATRONI DIN OLT, AMENDAȚI PENTRU SFIDAREA LEGII

0
229

Zeci de patroni din judeţul Olt care au nesocotit măsurile dispuse de inspectorii de muncă în urma controalelor efectuate de aceştia, precum şi obligaţiile de a pune în termenele stabilite, documentele şi informaţiile solicitate necesare controlului ori cercetării evenimentului s-au ales cu amenzi în cuantum total de 115.000 RON, în anul 2020.

Potrivit legislaţiei, persoanele fizice sau juridice au obligaţia legală să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului. Nerespectarea acestei dispoziţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 RON. Tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 RON sunt sancţionate şi societăţile controlate de Inspecţia Muncii, care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parţial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta. Nu în ultimul rând, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat se sancţionează tot cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 RON.  „ În anul 2020 au fost aplicate 33 de sancțiuni din care 19 amenzi si 14 avertismente. O amendă de 5.000 de RON a fost aplicată pentru împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite acțiunea de control, nouă amenzi în valoare totală de 50.000 de RON au fost aplicate pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă și nouă amenzi în valoare totală de 60.000 de RON pentru nepunerea la dispoziție a inspectorilor de muncă în termenul stabilit de către aceștia a documentelor și informațiilor solicitate”a precizat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

Pentru încălcarea prevederilor articolului 23 din Legea 108/1999, actualizată, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă au aplicat în 2019 amenzi în valoare de 85.000 RON, în 2018, amenzi în valoare de 30.000 de RON, în 2017, amenzi în valoare de 65.000 RON, în timp ce în 2016, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale dintre care 17 amenzi (16 amenzi în valoare de 5.000 RON fiecare şi o amendă în cuantum de 10.000 RON) în valoare totală de 90.000 lei şi 13 de avertismente. În anul 2015, ITM Olt a aplicat tot 30 de sancţiuni pentru încălcarea Legii 108/1999, din care 13 amenzi în cuantum total de 65.000 RON şi 17 avertismente.