INCREDIBIL! CÂT A CÂȘTIGAT UN OLTEAN CARE LUCREAZĂ ÎN STRĂINĂTATE ÎNTR-UN AN

1
946

Oltenii care au lucrat în străinătate au câștigat în 2019 peste 6,8 milioane RON, adică nu mai puțin de 68 de miliarde ROL. Asta dacă este să ne luăm după declarațiile depuse de către aceștia la Fisc.

Doar 69 de olteni care lucrează în afara granițelor țării au depus declarații la Fisc, deși în realitate numărul celor care lucrează cu contract de muncă este mult mai mare. Cuantumul total al veniturilor realizate de aceștia în anul 2019 este de peste 6,8 milioane RON Suma totală a veniturilor obținute din străinătate în anul 2019 este de 6.835.365  RON, iar numărul contribuabililor care au obținut venituri din străinătate este de 69, a precizat  purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, Mihaela Marinescu, la solicitarea Gazeta Oltului.

Conform aceleiași surse, în topul celor mai bine plătiți olteni în străinătate se situează cinci conjudețeni care au câștigat în total 4.850.673 RON. Asta înseamnă că aproape trei sferturi dintre veniturile câștigate de oltenii care lucrează în străinătate au fost realizate de cei cinci olteni. Cel mai bine plătit oltean care lucrează în străinătate a obținut în 2019 nu mai puțin de 2.585.000 RON (adică peste 25 de miliarde ROL). Un simplu calcul arată că lunar, în medie, acesta a câștigat 215.416 RON. Pe poziția a doua a  clasamentului celor mai bine plătiți olteni se află un conjudețean care a câștigat în 2019, 1.186.300 RON, în timp ce pe locul trei al podiumului se află un oltean care a realizat un venit de 440.796 RON. Locul patru în acest top este ocupat de un alt oltean cu un câștig realizat de 344.432 RON, iar pe locul cinci un conjudețean care a câștigat 294.145 RON. Declaraţia  se depune de către : persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România , şi persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc cel puţin una din condiţiile de rezidenţă, respectiv: centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România; este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat şi care realizează venituri din străinătate, impozabile în România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele: din profesii liberale; din activități de producție, comerț și prestări de servicii; din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.); din activități agricole, piscicultură și silvicultură; cele sub formă de dividende și dobânzi; venituri din premii şi jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar; alte venituri din investiţii; venituri din pensii; remuneraţii/indemnizaţii ale membrilor consiliului de administraţie/administratori/cenzori şi alte venituri similare celor din România, precum şi alte venituri impozabile potrivit Codului fiscal. În 2018, 95 de olteni care lucrează cu contract de muncă în străinătate au declarat că au obținut venituri în cuantum total de 5.586.277 RON. Primele cele mai mari cinci venituri obținute din străinătate în anul 2018 au fost: 2.528.340 RON; 815.726 RON; 179.626 RON; 138.924 RON; 136.000 RON.

În 2017, 66 de olteni care lucrează cu contract de muncă în străinătate au declarat că au obținut venituri în cuantum total de 5.783.732 RON. Primele cele mai mari cinci venituri obținute din străinătate în anul 2017 au fost: 3.259.050 RON; 815.726 RON; 393.532 RON; 139.971 RON; 122.765 RON. Primele cele mai mari cinci venituri obțiunte din străinătate în anul 2016 au fost: 2.131.080 RON; 430.060 RON; 307.934 RON; 173.442 RON; 134.724 RON. În 2015 cele mai mari venituri obținute de oltenii care lucrează în străinătate au fost: 356.045 lei; 371.316 RON; 320.040 RON; 260.151 RON și 233.466 RON.

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.