AJUTOR DIN PARTEA ALRO PENTRU SPITALELE DIN OLT

0
258

ALRO susține activitatea spitalelor din județul Olt prin două donații constând în echipamente vitale în valoare de peste 170.000 RON pentru tratarea pacienților afectați de COVID-19

ALRO unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, continuă să susțină eforturile de prevenire și de combatere a efectelor pandemiei COVID-19 în cadrul comunităților locale în care își desfășoară activitatea prin donarea a șapte echipamente vitale necesare în lupta împotriva efectelor letale ale COVID-19. Astfel, cinci aparate de oxigen și tratament cu aerosoli în valoare de 122.500 RON au fost donate Spitalului Județean de Urgență Slatina și alte două dispozitive similare în valoare de 49.000 RON, Spitalului Municipal Caracal, pentru tratarea pacienților afectați de acest virus.

„Ne-am concentrat întotdeauna atenția asupra sănătății și siguranței angajaților noștri și astăzi, mai mult ca oricând, sănătatea acestora, a familiilor și rudelor lor și, de fapt, a întregii comunități, a devenit principala noastră prioritate, fiind parte a acesteia. ALRO a fost și va continua să fie un pilon al societății, oferind personalului medical instrumentele necesare în susținerea eforturilor de a salva viețile pacienților afectați de COVID-19, astfel reafirmându-și angajamentul și implicarea de a contribui înapoi în cadrul comunității”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, directorul general al ALRO, Gheorghe Dobra. 

ALRO a susținut comunitățile locale încă dintr-o fază incipientă a crizei sanitare și a donat până acum peste 650.000 RON instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea efectelor COVID-19. Prin donații constând în bani și echipamente de protecție, Compania  a inițiat și susținut într-un mod activ acțiunile și eforturile de prevenire și atenuare a  efectelor COVID-19 la nivel local și național.