DOSARE PENALE PENTRU TREI AFACERIȘTI DIN OLT

0
1287

Trei afaceriști din Olt s-au ales cu dosare penale, în primele 10 luni din 2020. 

Inspectorii fiscali au efectuat în primele 10 luni ale anului, peste 650 de acţiuni de inspecţie fiscală, iar trei patroni certați cu legea au picat în plasa organelor de control. Ingineriile financiare îi pot costa libertatea pe afaceriștii olteni care au acum dosar penal.

Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei aflaţi în afara legii.  „La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie – octombrie 2020, au fost efectuate 661 inspecții fiscale la persoane juridice și fizice. Din cele 661 de inspecții fiscale, 448 au fost efectuate la persoane juridice și 213 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 46 amenzi contravenţionale, în valoare de 170.498 de lei. Din cele 46 de amenzi, 36 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 158.398 de lei, iar 10 amenzi au fost date persoanelor fizice, cuantumul fiind de 12.100 de lei. Totodată, în perioada ianuarie-octombrie 2020 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, trei sesizări penale la persoane juridice”, a precizat șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, Iulius Daniel Doagă, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.

Potrivit inspectorilor fiscali, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase.

În 2019 nu mai puțin de 17 afaceriști olteni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de patronii evazionişti a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul AJFP Olt la 3.312.843 lei (adică peste 33 de miliarde ROL).