Gigel Știrbu, despre tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț

0
387

Tragedie de proporții, sâmbătă seara, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț. 10 pacienți cu COVID, aflați în stare foarte gravă, intubați, au murit într-un incendiu devastator, care ne aduce aminte de alte două cazuri cutremurătoare: incendiul de la Maternitatea Giulești, din august 2010, și cel de la clubul Colectiv, din 2015, când peste 60 de tineri au murit.
Pe marginea acestui subiect, deputatul de Olt Gigel Știrbu a făcut următoarea declarație:
“Am aflat cu toții și suntem șocați de tragedia care a avut loc aseară la Spitalul Județean Piatra Neamț, eveniment nefast care a îndoliat întreaga țară. În urma incendiului, zece pacienţi care se aflau în stare critică şi primeau îngrijiri în secţia ATI şi-au pierdut viaţa iar alți şase pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi.
Să-i urăm multă sănătate mediului erou Cătălin Denciu care s-a aruncat în foc încercând să salveze cât mai multe vieți. Suntem profund îndurerați de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmitem condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele.” a declarat parlamentarul.