CSM Slatina pierde ultimul meci al turneului de la Sfântu Gheorghe impotriva Dunarii Braila, scor 20-22!

0
144

CSM Slatina a încheiat seria de 4 meciuri de la turneul de la Sf. Gheorghe cu o înfrângere, 20-22 (10-11) în fața celor de la HC Dunărea Brăila. Ghinionul s-a ținut lanț de fetele Victorinei Bora care în ultimele 8 minute de meci slătinencele nu au mai marcat nici un gol.
Prima repriză a început cu echipa din Slatina la conducere, dar și cu 3 goluri în mai puțin de două minute. După începutul fulminant, al patrulea gol al meciului a fost marcat de Slatina abia în minutul 9, iar golul 2 al Dunării Brăila a venit abia în minutul 10. La jumătatea primei reprize CSM Slatina conducea cu 6-4, dar în minutul 20 Dunărea Brăila a trecut pentru prima dată la conducere, scor 6-7, după un gol marcat pe contraatac de Alina Czeczi. Seria bună a Brăilei a continuat și în minutul 24 echipa lui Hrupec conducea cu 3 goluri, scor 6-9. Echipa din Slatina a marcat golul 7 după 9 minute în care nu a înscris. Fetele Victorinei Bora au reușit să revină și au egalat la 10, însă cu 3 secunde înaintea pauzei Alina Czeczi a marcat golul care a făcut ca Brăila să intre în avantaj la finalul primelor 30 de minute, scor 10-11.

Repriza secundă a început cu echipa brăileană mult mai atentă în faza de atac și cu o apărare agresivă, iar în minutul 36 avansul a crescut la 5 goluri, scor 11-16 după un gol din poartă în poartă marcat de Ljubica Nenezic. Începutul fulminant s-a stins repede, pentru că în minutul 44 Popescu a marcat cu noroc de la 7 metri și a egalat la 16. În doar 20 de secunde Brăila a înscris de două ori, prin Kanaval și Czeczi, dar din nou Brăila a căzut, astfel că de la 17-20 s-a ajuns la 20-20 în minutul 52. Din acel minut fetele pregătite de Bora nu au mai marcat nici un gol, o contribuție importantă având atât apărarea Brăilei cât și portarul Nenezic, în timp ce Brăila a mai marcat de două ori, prin extremele Alina Czeczi și Aneta Udriștioiu, astfel că rezultatul final a fost CSM Slatina – HC Dunărea Brăila 20-22 (10-11).

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Czeczi -7, Maryia Kanaval -3, Bianca Tiron -2, Aneta Udriștioiu -6, Mădălina Zamfirescu -2, Ljubica Nenezic -1, Bojana Milic-1. Au mai jucat: Elena Șerban, Ioana Bălăceanu, Cătălina Preda, Gabriella Szucz, Morena Tamires, Marina Dmitrovic, Jovana Sazdovska.

Pentru CSM Slatina au marcat: Popescu 8, Chitacu 3, Tămaș 3, Cârligeanu 2, Ostase 2, Stoicănescu 2.