CJ Olt va continua investițiile de la Spitalul Slatina și Spitalul de Psihiatrie Schitu

0
313

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat, sâmbătă, 24 octombrie, la finalul ședinței de învestire a componenței forului județean, că va continua investițiile din Sănătate. Oprescu a dat asigurări că va continua modernizarea Spitalului Slatina, iar anul viitor își dorește să finalizeze construcția pavilionului de Gerontopsihiatrie de la Spitalul Schitu.

„Sunt lucruri pe care le-am început la Spitalul Județean de Urgență Slatina, și nu numai, amintesc aici Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci, iar acestea trebuie continuate. La Spitalul Schitu avem în construcție un nou pavilion pentru o nouă secție și pentru alte ramuri pentru unitatea medicală, care sper că va fi gata în anul 2021. La Spitalul Slatina mai sunt multe lucruri de făcut și, bineînțeles, în continuare Sănătatea rămâne o prioritate. Cred că acest an greu pentru toată lumea, pentru tot Mapamondul, ne-a demonstrat că Sănătatea trebuie să fie pe primul plan. La unitatea medicală din Slatina, avem lucrări și la secția externă, de la Scornicești, unde sunt realizate în proporție de 70 la sută, etajul III al clădirii de acolo a fost reabilitat tot, se lucrează la etajul II, iar în perioada următoare sperăm să îl terminăm, au fost renovări și reparații și la etajul I, care a fost reabilitat mai demult și s-a schimbat o parte din mobilier. Referitor la Spitalul de Psihiatrie Schitu, este vorba despre un nou pavilion, de Gerontopsihiatrie, pe care sperăm să-l includem în organigrama spitalului și să avem contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate atunci când se va termina, este vorba despre un pavilion în care se vor trata persoanele bolnave de Alzheimer, în același timp și Adicțiile, adică consumatorii de alcool, de droguri și alte substanțe stupefiante”, a spus Oprescu.